Lantul slabiciunilor si foamea de normalitate

Limba romana are mii de familii lexicale, mii de familii de cuvinte. Asa cum realitatea romaneasca are mii de modalitati de a ne soca. Iar aceste doua lucruri se impletesc si merg mana in mana de cele mai multe ori. Bunaoara, familia lexicala a cuvintului slab le contine pe slabanoaga, slabut, slabit, slabiciune. Iar adevarurile din realitatea romaneasca includ, la randul lor, familia de cuvinte sus amintita. Oricat ne-am preface ca nu ne doare, adevarul e ca in sistemele publice romanesti lantul slabiciunilor zornaie infiorator de aproape de urechile populatiei. Zornaie a groaza, a foame, a disperare.

In educatie, mii de dascali se simt pusi la zid din cauza salariilor mici, din care abia reusesc sa se descurce de la o zi la alta. In Salaj, sunt zeci de invatatori si profesori care, pentru orele predate in mediul rural, primesc sub zece milioane de lei vechi. Din aceste sume, dupa ce isi platesc utilitatile, cei de la care avem pretentia sa ne invete de nota 10 elevii nu isi mai permit aproape nimic. Nu carti din care sa se specializeze, nu cursuri de care au parte dascalii din alte tari.

La fel, sistemul de pensii e in aer, cu toate ca, de ani buni, guvernantii se chinuie sa il aduca pe calea cea buna. Intre pensii, decalajele sunt uimitor de mari. Daca unii au bagat in buzunar pensii uriase, jenant de mari si necuvenite, dar pe care si le-au acordat in baza unor gaselnite tipic romanesti, pensionarii slabiti de nevoi bat magazinele oraselor pentru a gasi cea mai ieftina franzela si cel mai ieftin kil de orez, pe care sa le intinda cat e saptamana de mare. In sate, batranii se spetesc inca pe camp, desi sunt bine trecuti de 70 de ani, intrucat pensiile microscopice nu le ajung sa supravietuiasca. Pentru ei, cartoful e painea cea de toate zilele, iar sapa mijlocul de supravietuire.

In sistemul sanitar romanesc, cazul domnului Lazarescu se repeta tot mai des, tot mai aproape de fiecare din noi. Diagnosticurile gresite nu mai sunt de mult timp un rara avis. Ca niste verigi ruginite, culpa medicala, superficialitatea, graba de a da o injectie, de a scrie rapid o reteta si a de a trece la urmatorul pacient marcheaza un sistem pe chituci. Medicii si asistentele ce iau calea strainatatii, in cautare de job-uri mai bine platite sunt asa de numerosi incat pare ca migreaza stoluri de pasari albe, calatoare spre vest, nu spre rasarit.

Si in final justitia, intesata si supraaglomerata de cazuri izbucnite precum ciupercile peste noapte. Justitia slabita si ea de hibele proprii si care creste in batatura si unele specimene de judecatori carora interesul le poarta fesul. Si care fac scapata, pentru o suma de leuti zornaitori, inculpati pe banda rulanta. Ce prind politistii azi, elibereaza judecatorii maine. E un intreg lant repetitiv, ce suna intr-una mi-e foame!. Foame de bani, foame de lege. Asa cum romanilor le o foame de normalitate.